Decizia de a-ți eutanasia câinele este dificilă de făcut. Face parte din familia ta și ați adunat multe amintiri împreună. Nu este ușor să îți iei la revedere de la acesta, dar câteodată trebuie. Dar ține minte – este un act uman, având în vedere că vrei să curmi zile sau săptămâni de suferință.
De obicei apelezi la acest serviciu când câinele tău are o boală incurabilă. Poate simte dureri, nu are apetit și pare să nu fie bucuros când te întâmpină sau primește mâncare.
Mulți stăpâni apelează la eutanasiere când câinele lor este bătrân și are diverse complicații. Simptomele pot fi similare cu cele ale câinilor cu boli incurabile, însă eutanasierea nu este soluția. Multe dintre probleme (precum artrita) pot fi vindecate. Consultă un veterinar pentru o evaluare mai exactă a situației câinelui tău.
Înainte de a contacta veterinarul, poți apela la membri ai familiei sau prieteni care să te ajute. Fiind o decizie grea, poate ai nevoie de puțin timp și susținere pentru a te împăca cu ideea.
Ce se întâmplă în timpul eutanasiei?
Când vine momentul, poți sta alături de câinele tău în ultimele lui/ei momente. Nu îți fie frică sau rușine să nu privești sau să pleci în momentul eutanasiei. Veterinarii sunt compătimitori și o să aibă grijă de animalul tău de companie.
Mulți veterinari injectează un sedativ înaintea injecției letale propriu-zise. Fac asta când câinele este prea stresat sau neliniștit pentru a se calma. Veterinarul o să îți explice oricum ce îi face câinelui și care sunt motivele.
Apoi urmează eutanasierea în sine. Cele mai comune substanțe sunt anestezicele barbiturice, precum pentobarbitalul. Injecția se face intravenos și durează aproximativ 30 de secunde până își face efectul. Dacă câinele are anumite complicații, precum circulație slabă, efectul poate fi puțin întârziat. Dacă metoda nu este posibilă, injecțiile pot fi administrate și în torace, peritoneu sau intracardiac.
Câinele devine inconștient în câteva secunde după administrare. După care i se oprește inima, iar decesul se instalează. Nu va simți durere sau teamă, totul petrecându-se rapid.
Eutanasierea are loc la cabinet, însă unii veterinari au servicii se eutanasiere la domiciliu. Tu faci alegerea locului, fiecare fiind potrivite în diferite situații:
Varianta la domiciliu este mai bună dacă câinele tău se deplasează greu sau dacă devine panicat la cabinet. Iar dacă ai alte animale de companie acasă (în special câini), aceștia o să treacă mai repede peste pierdere. Fiind animale care umblă în haită, dispariția bruscă a prietenului lor îi poate deruta.
În schimb, varianta la cabinet este mai indicată dacă ai copii. Aceștia se pot supăra văzând ultimele clipe ale câinelui. Însă tu alegi care variantă ți se potrivește mai bine.
Ce se întâmplă după și ce opțiuni ai?
După ce eutanasia a avut loc, poți căuta un loc pentru a-l îngropa sau poți opta pentru incinerare.
Poți alege să îl îngropi în propria curte dacă legile locale îți permit. Sau poți alege un cimitir pentru animale. Multe cimitire pentru animale îți oferă și servicii de înmormântare, pietre funerare, inscripții cu anul nașterii și al decesului etc.
Varianta incinerării este, în general, mai aleasă. Poți opta pentru incinerare individuală, astfel încât să primești cenușa animalului. Sau există varianta incinerării comune, unde câinele va fi incinerat alături de mai multe animale. Nu există o alegere bună sau greșită – ia în considerare costurile și fă alegerea pe care o simți potrivită.
În final, poți apela din nou la prieteni și familie pentru doliu. Câinele tău este important pentru tine, deci este normal să se întâmple asta. Asigură-te că ai în jurul tău oameni care te înțeleg și susțin în acele momente dificile.